joi, 3 aprilie 2014

Oglindă
















Privește în oglindă,
Își vede chipul trist,
Uitat de vremi și de zile;
În suflet încolțește un cânt,
al oamenilor fără de nemurire.

Ochii stau fixați pe marginea oglinzii,
Cad visători asupra lor
Și-n ei se-ntrevede un licăr
De speranță pentru viitor.

Parcă ar fi o statuie de ploi zdruncinată,
Rămasă în parc, pe-o alee uitată,
Și-au înflorit trandafiri de jur împrejur,
În ghimpi fiind scăldată.

În oglindă se vede altă viață
Cu același chip înmărmurit,
Cu mobile întoarse pe dos
Și cu alt chef de viață.

Privirea pătrunde dincolo de nevăzut
În înalturi de aberații pure,
Fără noimă, fără logică,
Se ascunde un sâmbure de fructe de pădure.

În imaginea din oglindă încolțește
Un cireș negru parfumat,
Sălbatic ca un cal înverșunat,
Ce lumea o iubește atunci când a scăpat.

Oglindă și liniște chiar și în gândire,
Oglindă în tot ce s-a întâmplat;
E-o dublă viață neînțeleasă,
Pătată de fructe zemoase, a sângerat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu