De ce să cazi?

De ce să cazi, când poți să te ridici
Cu gesturi sigure, mutând stânci,
De ce să stai, când poți să alergi
Spre noi dimensiuni, unde să încerci.
Să încerci să zâmbești fără perdea,
Deși lumea se poate supăra,
Să încerci să uiți durerea
Și s-o împrăștii
În locuri unde se va transforma.
Se va transforma în liniște
Și fericire va elibera
De câte ori simți că nu-i loc pentru ea în viața ta,
Nu uita! Doar tu poți face ceva s-o poți schimba!

Uităm

Uităm să prețuim la timp

Și să plecăm când focu-i stins,

Ne împiedicăm în sentimente,

Nu prea știm să mai iubim.

Așteptăm o viață pentru fericire

Suntem orbi și nu vedem

Că ea e chiar aici în mine, în tine,

De am putea măcar s-o observăm.

Uităm să privim înainte

Și ne lovim de ziduri trecute,

De tăcerea de fier

A zilelor mult prea cunoscute,

Departe pierdute.

Ascultăm mereu în jur,

Preferăm ce ne asurzește,

Decât o vorbă lin șoptită

A sufletului nostru nebun.

Nebun de dor, nebun și de uitare,

Cunoscător al privirii vagi din depărtare,

Al clipelor încărcate de emoție

Al anilor seduși de clipa cea mare.

Uităm să zâmbim cu mintea limpede

Și-n privire cu cristale,

Uită să aprindem focul din scântei,

Cu pietre rare,

Nu mai știm ce timp e pentru noi

Nici dacă ne distanțăm

Și începem să privim cu ardoare.

Uite-o!

Uite-o!

Uite-o cât e de fericită!

Chiar și pielea îi zâmbește

Sub razele soarelui blând.

Stai, o privești și ochii par să te mintă,

De unde atâta fericire?

Atâta fericire nu are cum să fie sănătoasă,

Nu e, știi tu, e nebună!

Sau doar mai bună fără tine...

E tot ce visai, dar nu vedeai,

Erai prea ocupat, prea îngândurat,

Prea multe socoteli de dat,

Prea multă agitație,

Gesturi lipsite de grație.

Cine e ea?

Parcă nici nu mai știi cum o chema,

Dar simți că e EA.

Fericirea ei te omoară,

Lunile sunt zile și timpul zboară,

Fără regrete, fără noi siluete,

Doar zâmbete false și mii de defecte.

Uite-o!

Îți apare în vis

Exact așa cum a promis;

Radiază de fericire,

Privește în urmă cu iubire,

Poți citi ce vrei direct în a ei privire,

Dar ești prea orb, prea supărat

Că ea e bine și tu nu ai uitat...

De unde vine atâta fericire?

Din suflet, dintr-o nouă iubire?

Din aer, din povești?

Din trecut sau din cine ești?

Râde, cântă, dansează și zboară

Spre o lume în care fericirea nu moare,

Trăiește veșnic printr-o floare rară,

Deși se ofilește, splendoarea nu pălește.

Uite-o! Vine spre tine,

Îți întinde mâna,

Dar stai uitat pe o margine de drum,

Prea complicat să te întorci de unde ai plecat.

Îți zâmbește și te omoară,

Fiecare zâmbet se-nfige-n inimă

Și simți cum te doboară,

E o durere nouă, năucitoare,

Ce nu are leac nici cu o floare rară.

Uite-o! A întors privirea,

Pleacă îngânând cuvinte de dor, demult uitat,

E veselă, e tot ce ai visat!

Un strop

Un strop de nebunie,

Parfum de iasomie,

O fărâmă de iubire

Și-o clipă de dăinuire.

Un moment etern în gând,

Amintiri purtate-n vânt,

O trăire efemeră

Și o voce care speră.

Picături mici de rouă,

Ora două, încă plouă,

Flori în umbră luminate,

Strigăte pierdute-n noapte.

Adieri calde de vară,

Miros dulce-a primăvară,

Zâmbete senine

Și priviri divine.

Piele fină mângâiată,

Inima de bucurie saltă,

Șoapte vesele-n ureche,

Zâmbete pierdute, inocente.

Trandafiri plouați în amurg,

Sentimente-n valuri curg,

Spini în mână și în suflet,

Trăiri în nuanțe violet.

Un strop de fericire,

Un nor negru de iubire,

Fapte rupte din neștire,

Și parfum de amintire.

E fericire!

         Soarele îmi bate în ochi, simțurile încep să-și revină. Sunt undeva, într-un loc liniștit plin de iarbă, îi pot simți mirosul, mă atinge pe față. Păsări cântă sublim, ce încântare pentru urechile adormite! Sunt acolo cu toată ființa mea amorțită.

        Ochii se întredeschid în încercarea eșuată de a măsura din privire împrejurimile. Sus e clar cel mai pur și încântător albastru pe care l-am văzut în viața mea, mă îndeamnă să mă trezesc, să să mă ridic voios, să alerg cu zâmbetul în suflet. Zâmbesc involuntar cu ochii închiși și văd fericirea cum mă cheamă, poartă haine de sărbătoare cu flori colorate brodate. Îmi întinde mâna să mă ridic, să pornim împreună în pas alene către soare.

        Ne zâmbim și facem primul pas prin lumea colorată. E altceva! Nu e monotonie, nu e nimic știut. E fericire! Câtă liniște sufletească după care am tânjit atât! E doar o bucată din viață, un mic pasaj în versuri care face trecerea spre capitolul următor. E mai mult decât o stare de bine trecătoare. E fericire!

        Alergăm ținându-ne strâns de mână, nu vreau să-ți mai dau drumul niciodată, sunt egoistă, te vreau doar pentru mine zi și noapte, să dansăm în ploaie, să pășim printre mii de flori parfumate, să te prețuiesc toată viața. Doar tu ești tot ce îmi doresc! Îți simt pașii cum te îndepărtezi, nu vreau să pleci! Mai rămâi o zi, mai rămâi o viață!

        Deschid ochii, totul în jur e schimbat, ceva lipsește. Caut ceva, dar nu știu ce cu exactitate. Te caut pe tine, dar nici măcar nu-mi dau seama. Caut o frântură din mine, din ceea ce mă caracterizează și n-am să mă opresc din căutat niciodată. Caut fericirea și, da, o găsesc în fiecare zi puțin câte puțin. E fericire!   

Plouă

Plouă, dar ploaia azi nu mă atinge

Picăturile dansează în jurul meu,

Norii supărați au început să strige:

Hei, tu! Ești vreun zeu?

Ploaia nu mă udă,

Ud de fericire mi-e sufletul,

Dansez și ating norii

Cu zâmbetul.

Plouă, e vreme mohorâtă afară

Văd chipuri udate de tăcere,

Chipuri lovite de ploi,

Oameni înecați în uitare.

Plouă neîncetat cu lacrimi,

De bucurie, de tristețe,

Azi aleg fericirea

Și dansul în ploaie să mă răsfețe.