Visuri

Visez să zbor, înalt, spre cer

Ajutată de aripi găsite-n deșert,

În pustietatea sufletului meu,

În mediul arid, udat din când în când

de-un gând inert.

Visez să plec în drum spre Lună,

Să mă pierd măcar o dată pe săptămână

În dimensiuni paralele

Și-n final să uit de ele.

Visez să cânt în ritm allegro

Pe notele visurilor mele,

Într-un final să ajung acolo

Îmbătată de miros dulceag de lalele.

La ce bun atâtea visuri în zadar,

Când n-ai curaj să zâmbești, măcar,

Când uiți că poți să reușești,

Doar dacă îți zâmbești mai des. 

Reverie

Azi e soare...și totuși plouă...
În raze pătrund frânturi de demult,
O viață apusă apare în gând.
E un sentiment straniu de dăinuire,
Peste ani, peste vremuri, peste văi,
Și-n liniște se pierde un suspin.
Dormi într-un loc plin de uitare
Unde cântă privighetori în zori de zi
Și peste ore arșița doare, ca în prima zi;
Te trezești și în jur auzi cucul
Ce-și înalță al său cântec trecător,
E liniște, e liniște de mormânt
Și trăiești prin orice gând,
Prin aerul ars de soarele zâmbitor,
Prin fiecare cuvânt răsunător,
Prin tot ce a fost.
E o reverie nebună ce aleargă turmentată,
Fără țintă, parcă zici că-i beată,
Se întoarce și țâșnește spre viitor
Sărind în hopuri peste gropile anotimpurilor.
Din nou se aude ciripit de viață,
Deși într-un decor mort, de mult uitat,
Prinde contur tot ce-i neînțeles
Și tot ce va trebui învățat.
E o reverie nebună de tot
Care râde în hohote și pleacă
Să se plimbe pe tărâmul de soare inundat.