De ce să cazi?

De ce să cazi, când poți să te ridici
Cu gesturi sigure, mutând stânci,
De ce să stai, când poți să alergi
Spre noi dimensiuni, unde să încerci.
Să încerci să zâmbești fără perdea,
Deși lumea se poate supăra,
Să încerci să uiți durerea
Și s-o împrăștii
În locuri unde se va transforma.
Se va transforma în liniște
Și fericire va elibera
De câte ori simți că nu-i loc pentru ea în viața ta,
Nu uita! Doar tu poți face ceva s-o poți schimba!

Visuri

Visez să zbor, înalt, spre cer

Ajutată de aripi găsite-n deșert,

În pustietatea sufletului meu,

În mediul arid, udat din când în când

de-un gând inert.

Visez să plec în drum spre Lună,

Să mă pierd măcar o dată pe săptămână

În dimensiuni paralele

Și-n final să uit de ele.

Visez să cânt în ritm allegro

Pe notele visurilor mele,

Într-un final să ajung acolo

Îmbătată de miros dulceag de lalele.

La ce bun atâtea visuri în zadar,

Când n-ai curaj să zâmbești, măcar,

Când uiți că poți să reușești,

Doar dacă îți zâmbești mai des. 

Fiecare are o părere

N-ai nevoie să-ți spun ”eu”

Ce este în sufletul tău,

N-ai nevoie de-un ecou,

Ce aude prost și răspunde greu.

”Eu” e în fiecare dintre ei,

Ce-și dau cu părerea și se-mpiedică-n idei,

Îi întrebi ce zi mai e,

Dar sar cu ora repede.

Nu te-am întrebat cât e ceasul frate!

Ci, ce zi e, dacă e noapte;

Noapte e în capul tău,

Prea puține stele și strălucesc tot mai greu.     

Fiecare are o părere,

Despre lună, despre stele,

Despre soare, despre nori,

Mai puțin despre valori.

Oricine te cunoaște mai bine

Și știe mai multe decât tine,

Doar e viața ta, normal,

Specialiști mereu apar.

Fiecare are o părere,

Despre cum trăiești, și-ți cere,

Să ții mai mult capul plecat,

Sau să fii mai arogant.

Să fii tu, nu e bine,

Mereu se vrea o-mbunătățire;

De la două persoane diferite,

Părerile ies cam amețite.

Concluzia fiind trasă,

De ce să pleci urechea, lasă,

Să treacă-n vânt, asurzitor

Toate părerile lor!

Cum e să știi

Cum e să știi că visele tale mor

Sub greutatea pașilor lor,

Că nu mai ai speranță pentru viitor

Când gânduri negre te apasă, pășind pe covor.

Cum e să știi că nu-s de încredere

Și fac totul doar să te îmbete

Cu vorbe frumoase, cu false zâmbete

Și în lipsa ta te iau în derâdere.

Cum e să vezi doar fețe lovite,

De ură și frământări neistovite,

De resentimente îmbâcsite,

Ani de uitare și nopți nedormite.

Cum e să știi că din gura lor,

Ești alt om și nu mai poți să zbori,

Ești diferit, nu cum ai gândit

Nu ești tu, deși cu grijă te-au zugrăvit.

Cum e să știi că ei sunt nimic

Din clipa în care te-ai definit,

Nu sunt nici măcar un obstacol mic,

Nimic ce nu poate fi depășit.

Uite-o!

Uite-o!

Uite-o cât e de fericită!

Chiar și pielea îi zâmbește

Sub razele soarelui blând.

Stai, o privești și ochii par să te mintă,

De unde atâta fericire?

Atâta fericire nu are cum să fie sănătoasă,

Nu e, știi tu, e nebună!

Sau doar mai bună fără tine...

E tot ce visai, dar nu vedeai,

Erai prea ocupat, prea îngândurat,

Prea multe socoteli de dat,

Prea multă agitație,

Gesturi lipsite de grație.

Cine e ea?

Parcă nici nu mai știi cum o chema,

Dar simți că e EA.

Fericirea ei te omoară,

Lunile sunt zile și timpul zboară,

Fără regrete, fără noi siluete,

Doar zâmbete false și mii de defecte.

Uite-o!

Îți apare în vis

Exact așa cum a promis;

Radiază de fericire,

Privește în urmă cu iubire,

Poți citi ce vrei direct în a ei privire,

Dar ești prea orb, prea supărat

Că ea e bine și tu nu ai uitat...

De unde vine atâta fericire?

Din suflet, dintr-o nouă iubire?

Din aer, din povești?

Din trecut sau din cine ești?

Râde, cântă, dansează și zboară

Spre o lume în care fericirea nu moare,

Trăiește veșnic printr-o floare rară,

Deși se ofilește, splendoarea nu pălește.

Uite-o! Vine spre tine,

Îți întinde mâna,

Dar stai uitat pe o margine de drum,

Prea complicat să te întorci de unde ai plecat.

Îți zâmbește și te omoară,

Fiecare zâmbet se-nfige-n inimă

Și simți cum te doboară,

E o durere nouă, năucitoare,

Ce nu are leac nici cu o floare rară.

Uite-o! A întors privirea,

Pleacă îngânând cuvinte de dor, demult uitat,

E veselă, e tot ce ai visat!

Un strop

Un strop de nebunie,

Parfum de iasomie,

O fărâmă de iubire

Și-o clipă de dăinuire.

Un moment etern în gând,

Amintiri purtate-n vânt,

O trăire efemeră

Și o voce care speră.

Picături mici de rouă,

Ora două, încă plouă,

Flori în umbră luminate,

Strigăte pierdute-n noapte.

Adieri calde de vară,

Miros dulce-a primăvară,

Zâmbete senine

Și priviri divine.

Piele fină mângâiată,

Inima de bucurie saltă,

Șoapte vesele-n ureche,

Zâmbete pierdute, inocente.

Trandafiri plouați în amurg,

Sentimente-n valuri curg,

Spini în mână și în suflet,

Trăiri în nuanțe violet.

Un strop de fericire,

Un nor negru de iubire,

Fapte rupte din neștire,

Și parfum de amintire.

Ultima petală

Ultima petală a iubirii tale
a căzut în dulce clinchet,
Lăsând în urmă un fel de alinare,
O victorie, poate un mic zâmbet...

Deși sfârșitul ar trebui să fie trist
Și lumea-n rânduri să se prăbușească,
Astăzi zâmbesc mai mult ca ieri,
Viața începe iar să mă iubească!