Mâna ta

Simțeam mâna ta jucându-se în părul meu,
Alunecând lin printre firele fine,
În ochii tăi dragoste vedeam mereu
Și alături de tine mă simțeam cel mai bine.

Mâinile împreunate prin căldură transmiteau
Dorințe și gânduri doar de ele știute,
Își zâmbeau și de emoție vibrau
De ceilalți vrând să uite.

Vocea ta tremurândă în urechi îmi răsuna,
Mâna ta o îmbrățișă din nou pe a mea.

Oglindă

Privește în oglindă,
Își vede chipul trist,
Uitat de vremi și de zile;
În suflet încolțește un cânt,
al oamenilor fără de nemurire.

Ochii stau fixați pe marginea oglinzii,
Cad visători asupra lor
Și-n ei se-ntrevede un licăr
De speranță pentru viitor.

Parcă ar fi o statuie de ploi zdruncinată,
Rămasă în parc, pe-o alee uitată,
Și-au înflorit trandafiri de jur împrejur,
În ghimpi fiind scăldată.

În oglindă se vede altă viață
Cu același chip înmărmurit,
Cu mobile întoarse pe dos
Și cu alt chef de viață.

Privirea pătrunde dincolo de nevăzut
În înalturi de aberații pure,
Fără noimă, fără logică,
Se ascunde un sâmbure de fructe de pădure.

În imaginea din oglindă încolțește
Un cireș negru parfumat,
Sălbatic ca un cal înverșunat,
Ce lumea o iubește atunci când a scăpat.

Oglindă și liniște chiar și în gândire,
Oglindă în tot ce s-a întâmplat;
E-o dublă viață neînțeleasă,
Pătată de fructe zemoase, a sângerat.

Acum e tăcere...

Acum e tăcere...
Oriunde privesc nu te mai găsesc,
Poate doar în soare, în locurile știute,
Poate doar în vise uitate în gând,
Poate peste via pe care se aștern prea multe,
Poate doar în gând.
Un gol îmi apasă pieptul,
Prin minte trec mii de gânduri, regrete,
Ești undeva, dar nu mai ești aici,
Ești peste tot, dar nicăieri.
Și iar bate vântul, aducând furtună,
Începe o ploaie de lacrimi cerești,
Se adună-n valuri de tristețe
Inundând câmpul imens.
O rază de soare alunecă în neștire
Pe un nor uitat de dor,
Luminează privirea din nou,
Poate într-un alt decor.

Dor

Zâmbesc,
Și îndată uit cum e să fii trist;
Închid ochii,
Și mă pierd în amintiri de-o viață;
Glumesc,
Și las în urmă fărâme de dor;
Iubesc,
Acum pentru ce n-am iubit vreodată.
Privesc spre ușă,
Dar nu mai vine,
Zilele trec,
Mi-e dor de tine!
Zâmbesc din nou,
Soarele răsare mai cu viață;
Închid ochii,
Și mă scaldă într-un ocean de dor;
Ascult,
Lumina parcă vorbește pe stradă;
A plecat iar, s-a dus plin de dor.
Dansez,
Sub picături mari de ploaie
Și uit cum e să fii îngândurat;
Lăcrimez,
Ochii îmi sunt umezi,
Dar nu știu ce gând m-a afectat;
Acum stau și analizez uitarea
Și miile frânturi de trecut,
Pe moment m-apucă supărarea,
Dar în viteză trece alt gând,
Iar starea de dor a trecut.