miercuri, 17 septembrie 2014

Acum



Acum îmi spui să aștept
Că poate am înțeles greșit
și tu ești vreun sfânt,
Nu mai contează visele năruite,
Nu mai contează zâmbetele lucide
și nici măcar dacă m-ai iubit,
E clar, tu ești puțin tâmpit!
Și aș vrea să-ți strig în față multe adevăruri dureroase,
dar durerea nu o simți tu până în oase
și nici n-ai fost vreodată în stare
să înțelegi de ce atitudinea ta doare.
Acum îmi spui că mă iubești,
Peste o clipă deja te căiești;
Te joci și m-aș juca și eu
Spânzurătoarea, cu tine aș juca mereu.
De azi te las să pleci în neștire
Să te duci uitat de toți
Nu mai ai loc la mine
Poate într-o zi o să te deștepți;
De va fi prea târziu
Să nu mă învinuiești pentru zâmbetul
Desprins parcă din povești.
S-a dus, s-a terminat
Aveam atâtea de spus, dar cuvintele au secat
s-au transformat în nisip fin, udat
când s-a uscat, vântul l-a luat.
Acum îmi spui că n-ai uitat
Că aveam atâtea și s-au spulberat,
Dar eu nu te mai cunosc
Ai existat?
Nu cred! În minciuni te-ai înfundat.  



marți, 2 septembrie 2014

Fiecare are o părere













N-ai nevoie să-ți spun ”eu”
Ce este în sufletul tău,
N-ai nevoie de-un ecou,
Ce aude prost și răspunde greu.

”Eu” e în fiecare dintre ei,
Ce-și dau cu părerea și se-mpiedică-n idei,
Îi întrebi ce zi mai e,
Dar sar cu ora repede.

Nu te-am întrebat cât e ceasul frate!
Ci, ce zi e, dacă e noapte;
Noapte e în capul tău,
Prea puține stele și strălucesc tot mai greu.     

Fiecare are o părere,
Despre lună, despre stele,
Despre soare, despre nori,
Mai puțin despre valori.

Oricine te cunoaște mai bine
Și știe mai multe decât tine,
Doar e viața ta, normal,
Specialiști mereu apar.

Fiecare are o părere,
Despre cum trăiești, și-ți cere,
Să ții mai mult capul plecat,
Sau să fii mai arogant.

Să fii tu, nu e bine,
Mereu se vrea o-mbunătățire;
De la două persoane diferite,
Părerile ies cam amețite.

Concluzia fiind trasă,
De ce să pleci urechea, lasă,
Să treacă-n vânt, asurzitor
Toate părerile lor!