Ce nu te distruge sigur te schimbă

     ”Crezi și se va schimba ceva!” Un îndemn ce conține un sâmbure de adevăr, dar care va rămâne veșnic doar un sâmbure care nu va da viață mai departe și nici nu va fi de niciun folos, poate doar de a menține amăgirea că ceva va trece printr-un proces de schimbare, când nu ne așteptăm. Prin simpla credință nu se mută munții din loc și nici apele nu-și vor schimba cursul, puterea minții fără alt suport fizic rămâne doar o putere abstractă.

     Totuși credeam că se va schimba ceva dacă îmi doresc suficient de mult, dar nu-s vreo ființă supranaturală capabilă să-și dorească spălarea creierului celuilalt, ca, apoi să funcționeze după un set nou de reguli și sentimente, și gata, totul să se întâmple conform gândirii mele axate pe relația perfectă. Îmi doream să ne înțelegem, să trecem pe aceeași lungime de undă, dar emiteam pe frecvențe diametral opuse și asta n-ar fi fost o problemă dacă emiteam măcar cu scopul de a-i fi celuilalt bine și la final să ne fie bine împreună. Vise!

     Și am crezut că ceva se va schimba, am crezut din toată inima, cu toată puterea minții mele... n-a mers!!! Am schimbat tactica, am început să completez gândirea pozitivă cu fapte, prin înțelegerea celui de lângă mine, prin transpunerea în persoana sa, prin acordarea spațiului după propriile sale reguli, mai are rost să spun că a fost de pomană?

     Foarte bine, am schimbat iar tehnicile de abordare, am trecut la exprimarea punctelor de vedere clar și răspicat, rezultatul? Un dezastru :), dar un dezastru cu final fericit pentru cineva. Certuri, contradicții, reproșuri, relația scârțâie rău, încă puțin și se dărâmă ca o casă veche de sute de ani, în ciuda vârstei fragede.

     Dar n-am renunțat să cred în mai bine, în relația perfectă pentru mine, niciun moment, și mintea mea a reușit, în sfârșit, să tragă și puterea fizică de partea ei, așa că mi-am mișcat fundul și am zis pas! Ce atâtea alte forțări inutile, una și bună care ajută și la eliminarea celulitei;).

     În concluzie, oricât de pozitiv gândim nu se va întâmpla mai nimic, cu excepția unei stări de mulțumire de moment. Gândirea pozitivă trebuie să fie îmbinată cu fapte pentru a realiza ceva durabil care să ne mulțumească pe deplin pe termen lung. În cazul de față, renunțarea la ce nu se putea schimba în veci și la ce, în esență, mă făcea nefericită, a fost soluția perfectă.   

De ce au uitat bărbații să fie bărbați?

     Și aici nu mă refer la toți cei care își fac schimbări de sex:), pentru că de multe ori rămân mai bărbați decât ceilalți, în atitudine. Mă refer la capacitatea și chiar ”abilitatea” de a cuceri și păstra o fată, de a se evidenția din turmă. Dar turma e nucleul societății actuale, ce ne-am face fără!?                                                  
     Revenind la bărbații care au uitat să se comporte ca atare, pot spune că am întâlnit foarte puțini care mai știu ce e aia o relație adevărată. Principalul motiv pentru care bădărănia este la putere îl reprezintă anturajul ales prost. Am întâlnit atâția care nu își mai respectă iubita, care o înșală, îi vorbesc urât sau o lovesc, mergând pe premisa că ”prietenii mei se poartă chiar mai rău cu iubitele lor decât o fac eu cu tine, ar trebui să zici mersi!” Chiar așa? Tot noi să spunem ”mersi” că încă suportăm un dobitoc care nici pe el nu se suportă uneori. De unde curentul ăsta ”eu mă port mai bine cu tine decât X-ulescu”? De ce trebuie să ne comparăm mereu cu ceilalți și în cele mai multe cazuri ne comparăm cu ființe inferioare nouă, doar să fim noi într-o postură a ”bunătății întruchipate”. De ce nu ne comparăm cu exemplele care ne depășesc statutul? Oare pentru că ne este teamă să realizăm că nu suntem așa buni cum vrem să credem și că imaginea de cocoș înfoiat pe care o avem se va evapora? Ce vor spune ”prietenii”?

     Lăsând anturajul la o parte, ajungem la familie, la tatăl ”perfect” prin simplu fapt că el este stâlpul casei, ”cocoșul” care cântă (alt cocoș), omul care are primul și ultimul cuvânt și cel căruia femeia trebuie să-i mulțumească pentru că a ajutat-o să aducă pe lume copiii. Asta e normalitatea multor persoane care cred că așa stau lucrurile și așa e cel mai bine și corect, doar pentru că părinții lor au făcut la fel și așa s-a procedat de când lumea și pământul. Nimic mai fals. Se presupune că evoluăm. Cine a avut ”norocul” să dea peste o astfel de bijuterie de tată, îmi este clar că va proceda cu prietena sau viitoarea soție măcar 50% din cum se purta tatăl său cu mama sa.

     Bărbații au uitat să fie bărbați și din cauza televiziunii care promovează numai aspectele negative ale societății, dar și genul de bărbat macho la picioarele căruia cad toate femeile, fără să ridice măcar un deget, și după care toate sunt topite, deși le tratează ca pe niște zdrențe. Totuși, viața lor fără el nu mai are niciun rost. Paradoxal, nici alături de el viața lor n-are niciun rost. Viața noastră nu va mai avea rost când nu vom mai exista noi ca materie fizică, și poate chiar și atunci va avea un rost. Noi suntem nucleul, ceilalți vin și pleacă și își văd de viața lor.

     Toate aceste lucruri se întâmplă pentru că omul preferă să urmeze exemplele negative, care sunt mai ușor de copiat, decât să treacă prin filtrul gândirii logice ce e bine și ce e rău. Păcat că stăm cam prost cu gândirea și ne-am învățat să-i lăsăm pe alții să gândească și să decidă în locul nostru. Jalnic!