Se afișează postările cu eticheta zâmbet. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zâmbet. Afișați toate postările

luni, 6 octombrie 2014

Uităm


Uităm să prețuim la timp
Și să plecăm când focu-i stins,
Ne împiedicăm în sentimente,
Nu prea știm să mai iubim.
Așteptăm o viață pentru fericire
Suntem orbi și nu vedem
Că ea e chiar aici în mine, în tine,
De am putea măcar s-o observăm.
Uităm să privim înainte
Și ne lovim de ziduri trecute,
De tăcerea de fier
A zilelor mult prea cunoscute,
Departe pierdute.
Ascultăm mereu în jur,
Preferăm ce ne asurzește,
Decât o vorbă lin șoptită
A sufletului nostru nebun.
Nebun de dor, nebun și de uitare,
Cunoscător al privirii vagi din depărtare,
Al clipelor încărcate de emoție
Al anilor seduși de clipa cea mare.
Uităm să zâmbim cu mintea limpede
Și-n privire cu cristale,
Uită să aprindem focul din scântei,
Cu pietre rare,
Nu mai știm ce timp e pentru noi
Nici dacă ne distanțăm
Și începem să privim cu ardoare.


marți, 3 iunie 2014

Ultima petală














Ultima petală a iubirii tale
a căzut în dulce clinchet,
Lăsând în urmă un fel de alinare,
O victorie, poate un mic zâmbet...

Deși sfârșitul ar trebui să fie trist
Și lumea-n rânduri să se prăbușească,
Astăzi zâmbesc mai mult ca ieri,
Viața începe iar să mă iubească! 


luni, 14 aprilie 2014

Caut fericire, dar nu găsesc!

     Suntem oameni, greșim adesea, intenționat sau din ”prostie”. Greșeala e umană, dar repetarea continuă a aceleași greșeli devine prostie pe bune. Suntem făcuți din greșeli, călcăm în fiecare zi pe greșeli și ne ascundem tot după greșeli, asta ne e natura. Spunem că ne pare rău pentru momentele în care nu am făcut lucrurile cum trebuia, pentru alegerile care ne-au costat scump, dar nu ne pare rău niciodată pentru lipsa de acțiune.
     Ne dorim ca toate să cadă din cer, să nu fim nevoiți să ridicăm un pai. Vrem tot ce au alții, fără să privim în adâncul nostru și să vedem ce vrem, de fapt, noi. Credem că avem nevoie de bani ca să fim fericiți, dar atunci când îi avem, suntem nefericiți în continuare. Dăm vina pe timp, că a trecut prea repede și nu am apucat să ne bucurăm de viață, dar în trecut ce am făcut să ne bucurăm de ea? Trăim cu speranța unui viitor fericit, uitând că fericirea stă mereu în prezent. Trecutul și viitorul fericit sunt doar iluzii, simple abstractizări. Proiectăm mereu în viitor pentru a scăpa de nefericirea clipei prezente, dar și viitorul va fi prezent într-o zi.
     Îi învinuim pe cei din jur pentru starea noastră depresivă, pentru nereușitele noastre, pentru timpul pierdut, dar nu ne învinuim niciodată că i-am lăsat pe alții să decidă pentru noi și să ne dicteze starea de spirit. Ne place să fugim de responsabilități, dacă le-ar lua alții ar fi perfect! Fugind de responsabilități, fugim și de acțiune. Din inacțiune se naște nemulțumirea, încrederea de sine scăzută, incapacitatea de a face schimbări. Schimbarea este esențială dacă vrem să fim fericiți. Fiorul fericirii inițiale înseamnă o atitudine față de noi înșine și față de ceilalți în schimbare. Schimbarea scoate la iveală noi semne de întrebare: cine suntem noi, ce vrem de fapt? Întrebări derutante, pe care le înăbușim cât putem, nu cumva să ne păteze integritatea cu răspunsuri total diferite de cele pe care ni le dăm mereu pentru a scăpa de presiunea societății, a apropiaților, a părinților etc. Suntem ceea ce gândim și acționăm. Suntem liberi dacă învățăm din greșelile trecutului, dacă trecem peste greșelile prezentului și dacă facem slalom printre greșelile viitorului. Atingem succesul din multitudinea greșelilor punctate în trecutul nostru, marile descoperiri care au schimbat lumea au avut la bază greșeli. Dacă nu acționăm, cum putem greși, și, apoi, cum putem schimba ceva?
     La fel și cu fericirea, spunem întruna că suntem nefericiți, că avem o viață lipsită de farmec, că ne-am săturat de tot ce ne oferă, că dacă am avea altceva cu siguranță vom fi fericiți. Toate aceste gânduri prostești au relevanță până într-o zi, când, din greșeală, învățăm să ne bucurăm de sunetul paharului de cristal care s-a spart, de pasărea care ne trezește în fiecare dimineață, și pe care am urât-o până atunci, de prezența unor oameni dezagreabili la prima vedere, care se dovedesc a fi comori nedescoperite.
     Caut fericire, dar nu găsesc! De parcă fericirea ar fi ceva de cumpărat, ceva ce găsim la colțul străzii, sau, de ce nu, la cei de lângă noi și trebuie neapărat să o găsim și să o luăm doar pentru sufletul nostru. Suntem egoiști și când vine vorba de fericire, care e pentru toată lumea! De ce să fie și celălalt fericit? Chiar așa, de ce!? Hai să-l sabotăm, că nu ne place, prea e cu capul în nori, zâmbește întruna, nouă ne plac chipurile posomorâte, e păcat să fii fericit! Unde vezi tu pe stradă fețe fericite? Deci, trebuie să fim toți triști! Sabotându-i pe ceilalți ne sabotăm pe noi, ne distrugem propria fericire și ne mai întrebăm de ce am uitat să zâmbim. Adunăm prea multe resentimente și suntem invidioși chiar și pe propria umbră, că parcă e mai frumoasă și mai fericită!
     E simplu, fericirea e gratuită și fiecare e capabil să decidă dacă vrea să fie fericit; când a luat hotărârea asta, nimeni nu-i mai poate pune bețe în roate. Fericirea vine din interior și nu are nevoie de investigații amănunțite pentru a fi descoperită. E suficient să privim în interiorul nostru și să începem căutarea cu un zâmbet senin! Ea stă în lucrurile simple! :)