Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noi. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 mai 2014

Război












Petale rozii cad pe covor,
În cameră se răspândește
parfumul florilor,
Soarele pleacă spre apus,
S-a așternut tăcere
peste ce nu s-a spus.
În asfințit uităm de noi,
De probleme, viață și război,
O luptă acerbă pentru putere,
Cine nu moare își răsfrânge a sa durere.
E un război nedeclarat
Între semeni ce au uitat de semănat,
Între gânduri și atitudini,
Între cine am fost și cine suntem.
O rază străbate cerul
lăsând în urmă speranță,
lumină și dor,
Uităm mereu să lăsăm grijile în decor.
E la limită,
Încă puțin și se duce
peste dealuri, peste noi,
Încă-o zi pierdută în război...  



joi, 10 aprilie 2014

Ieși

Ieși!
Închide ușa după tine,
Nu te uita o dată înapoi,
Uită de mine, uită de tine,
Uită de amândoi!
Trântește-o puternic în urma ta,
Să se zgâlțâie nervos,
Lasă cheia în ea
Să mai poată intra și altcineva.
Ieși!
Treci dincolo de zid,
Să vezi lumea în alte culori;
Se aud ropote de ploaie lovind,
Deasupra se îngrămădesc nori.
Pleacă! Fă un pas în față,
Aruncă un gând înapoi,
Măcar acum să reflectezi
La ce a fost între noi...