Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iubire. Afișați toate postările

duminică, 15 iunie 2014

Ei merită să fie iubiți!



     

        Ei merită să fie iubiți pentru că ne fac ziua mai frumoasă cu un singur cuvânt pe care îl rostesc cu dragoste. Ei sunt aceia care nu uită să ne spună că suntem frumoase chiar și dimineața când avem părut răvășit și chipul adormit, lipsit de artificii de înfrumusețare. Simpla lor mângâiere e alinare și încântare pentru inima noastră, fiind încărcată cu iubire senină, fără nori sau ploi. Ei sunt aceia care nu uită datele importante, care au mereu pregătită o surpriză, oricât de mică ar fi; care ne oferă în dar o floare culeasă de mână lor din grădină, pe a cărei petale au scris în prealabil un simplu ”Te iubesc!”, cu inima plină de emoție. Ei sunt cei care încă mai au sentimente înălțătoare, care nu uită ce este respectul și prietenia sinceră. Ei deschid uși. Ușa sufletului și a inimii noastre, pentru că știm că odată intrați nu vor devasta tot, nu ne vor fura lucrurile la care ținem și nu vor călca în picioare covorul de la intrare atunci când, din întâmplare, vor fi nevoiți să iasă. Ne mai deschid și ușa încăperii în care intrăm lăsându-ne să trecem înaintea lor, fără să ne poarte pică că suntem cu un pas în față. Sunt acolo mereu să ne ofere brațul pentru a păși elegant pe covorul roșu al vieții și nu uită să ne acompanieze cu stil și dăruire.

        Ei merită să fie iubiți pentru că atunci când le spunem că vrem o ciocolată ne aduc o gamă întreagă din care să ne alegem, fără să-și facă probleme pentru silueta noastră și fără să numere fiecare calorie. Mereu vor să fie cu un pas înaintea noastră în materie de surprize și atenții, și sunt la fel de încântați ca o fată atunci când îi surprindem la rândul nostru. Știu să se bucure alături de noi pentru fiecare reușită a lor sau a noastră și ne sprijină necondiționat, chiar dacă uneori putem greși în alegerile pe care le  facem (și ei greșesc). Știm că avem pe cine să ne bazăm când toți ceilalți ne-au întors spatele și ne vor ridica de jos cu un gest suav și  în același timp puternic. Ei sunt puterea noastră și noi puterea lor. Împreună mergem înainte fără regrete, sărim peste obstacole fără să le atingem și ne bucurăm de minunile simple ale vieții, pe care înainte nu le puteam vedea. Ei aduc un val nou de lumină și ne fac să vedem lumea cu alți ochi.

        Ei merită să fie iubiți pentru că sunt diferiți, nu respectă normele, nu urmează mulțimea. Ei se diferențiază, se distanțează și se conduc după propriile reguli. Ei sunt inteligenți, atât de inteligenți încât ne înțeleg stările fără să le exprimăm în cuvinte, le înțeleg și le respectă fără să dezlănțuie furtuna pentru nimic. Ei știu că și cea mai tristă fată poate zâmbi atunci când lacrimile îi sunt șterse cu căldură și mai știu că lumea se clădește doar cu iubire.  

             Ei merită să fie iubiți pentru că sunt ei și nimeni altcineva!         



joi, 12 iunie 2014

Un strop












Un strop de nebunie,
Parfum de iasomie,
O fărâmă de iubire
Și-o clipă de dăinuire.
Un moment etern în gând,
Amintiri purtate-n vânt,
O trăire efemeră
Și o voce care speră.
Picături mici de rouă,
Ora două, încă plouă,
Flori în umbră luminate,
Strigăte pierdute-n noapte.
Adieri calde de vară,
Miros dulce-a primăvară,
Zâmbete senine
Și priviri divine.
Piele fină mângâiată,
Inima de bucurie saltă,
Șoapte vesele-n ureche,
Zâmbete pierdute, inocente.
Trandafiri plouați în amurg,
Sentimente-n valuri curg,
Spini în mână și în suflet,
Trăiri în nuanțe violet.
Un strop de fericire,
Un nor negru de iubire,
Fapte rupte din neștire,
Și parfum de amintire.

marți, 3 iunie 2014

Ultima petală














Ultima petală a iubirii tale
a căzut în dulce clinchet,
Lăsând în urmă un fel de alinare,
O victorie, poate un mic zâmbet...

Deși sfârșitul ar trebui să fie trist
Și lumea-n rânduri să se prăbușească,
Astăzi zâmbesc mai mult ca ieri,
Viața începe iar să mă iubească! 


joi, 22 mai 2014

Viața












Viața e o floare-n înflorire

Cu ale sale petale în vii culori,
Ce sădește-n suflet ură sau iubire
Și te condamnă să trăiești, până mori.

E un răsărit mereu în derulare,
Un vis în zori de zi pierdut,
O pată-n suflet de culoare,
Un zâmbet ce poate a durut...


duminică, 11 mai 2014

O stea


 










Lumânări peste tot,
Trandafiri uitați la întâmplare,
Lumină oarbă se reflectă în geam
O adevărată încântare.

Parfum dulce de iubire
Sentimente apărute în neștire
Îți simt prezența, ești pe undeva...
Ești surpriza mea!

Muzica ne-mbie sufletele
În dulce armonie,
Inima bate
Pură simfonie.

Te văd, zâmbești discret,
Îmi dai mâna ta,
Pornim către geam,
Ne uităm la o stea.
Știu că doar acolo vei fi cândva!


miercuri, 23 aprilie 2014

Când orgoliul se joacă cu viața ta



     Era ultima zi, ultima lor zi împreună. Pe chipurile lor se citea tristețea care se accentua odată cu scurgerea minutelor, iar fiecare secundă care trecea se aduna în mulțimea timpului trecut petrecut împreună. Erau doi...urma să fie doar unul. Unul care pleacă și unul care rămâne înmărmurit în camera goală, în care până mai ieri răsunau râsete de nestăvilit, pornite din inimă.
     Ea stătea într-un colț pe patul care a fost martorul iubirii lor, a orgoliilor și resentimentelor semănate timpuriu. Acum locul începea să-i pară străin, straniu, lipsit de dragoste și căldură, își dorea să fugă, să evadeze, dar lanțurile invizibile ale voinței o țineau țintuită în loc. Totul era contradictoriu: fețele lor, gesturile, sentimentele și chiar și aerul din încăpere. Era iubire, dar nu mai era, era dorința de a rămâne uniți, dar setea de libertate striga mai tare și mai tare, pentru a se face auzită, înăbușind orice încercare de revenire la sentimente mai bune. Se iubeau și se urau. Iubirea era mai puternică decât întreaga lor ființă, o simțeau vie în inimă chiar și după atâta timp, însă, ura era hrănită constant, și creștea umplând camera până la refuz. Era nevoie de aer. El se ridică și deschise fereastra prin care razele soarelui intrară nepoftite. Acum le scăldau corpurile în lumină, o lumină prea rece în mijlocul verii.
     Se apropie de ea într-o încercare timidă de a îndrepta lucrurile, însă orgoliul izbucni ca un gheizer inundând ruinele relației lor pentru totdeauna. I-a întors spatele lăsând-o pe marginea patului, cu lacrimi în ochi care clocoteau din nevoia de a se elibera, cu chipul sfâșiat și schimbat de durere. Ar mai fi făcut măcar un pas spre el, ultimul, dar gândul se schimbă îndată într-o ură și mai mare. Îl iubea și îl ura pentru neputința lor de a lăsa sentimentele să vorbească, pentru toate părerile și ideile care au murit înainte de a vedea lumina zilei. Se ura pe ea pentru situația în care ajunsese, deși nu și-a dorit-o niciodată. Cum au ajuns aici? Cine știe! Nu mai au timp nici pentru a vedea unde au greșit, sunt prea preocupați stând de vorbă cu noii lor prieteni, orgoliul și ura.
     Într-o ultimă forțare se ridică și privi ușa cu teamă. Știa că dacă o va deschide și va păși dincolo, va fi pentru totdeauna, va trebui să arunce la gunoi tot ce a iubit, tot pentru ce a luptat cu morile de vânt. Tot efortul va fi fost în zadar. O parte din ea va muri...
     Fără să-și dea seama, printre lacrimi, stătea deja cu mâna pe mânerul ușii. În câteva secunde, care păreau a fi ore, era dincolo de ușă, trântind-o în urma ei, zăvorând pe vecie o bucată din viața și inima ei. Era o înfrângere victorioasă, un nou început de sfârșit. Și-a șters ultima lacrimă și a plecat uitându-se doar înainte, lăsând trecutul acolo unde îi este locul.
     Zgomotul ușii trântite l-a trezit din visare, și-a întors privirea către pat, ea nu mai era. Chipul i se schimbă într-o clipită și o lacrimă ieși la suprafață din izvorul secat de orgolii. Deja îi era dor, dar era prea târziu, se simțea legat de mâini și de picioare, nu putea alerga după ea, nu putea vindeca trecutul, rana era prea adâncă. O iubea și o ura, se ura pentru că nu a reușit să o schimbe, să rămână acolo doar pentru el. Nu a reușit să facă alta, una pe placul lui, dar care să fie Ea, ființa care conta. Nu a reușit să vadă că iubirea nu schimbă, iubirea acceptă și se armonizează cu iubirea celuilalt.
     Acum sunt doi în amintire, o amintire care se șterge cu fiecare zi, cu fiecare nou început. Totuși, în ei a rămas o parte vie care i-a unit, care i-a și despărțit, un orgoliu de neclintit. Degeaba mai fugi după el, degeaba mai fugi după ea, totul e doar în gând!