E fericire!

         Soarele îmi bate în ochi, simțurile încep să-și revină. Sunt undeva, într-un loc liniștit plin de iarbă, îi pot simți mirosul, mă atinge pe față. Păsări cântă sublim, ce încântare pentru urechile adormite! Sunt acolo cu toată ființa mea amorțită.

        Ochii se întredeschid în încercarea eșuată de a măsura din privire împrejurimile. Sus e clar cel mai pur și încântător albastru pe care l-am văzut în viața mea, mă îndeamnă să mă trezesc, să să mă ridic voios, să alerg cu zâmbetul în suflet. Zâmbesc involuntar cu ochii închiși și văd fericirea cum mă cheamă, poartă haine de sărbătoare cu flori colorate brodate. Îmi întinde mâna să mă ridic, să pornim împreună în pas alene către soare.

        Ne zâmbim și facem primul pas prin lumea colorată. E altceva! Nu e monotonie, nu e nimic știut. E fericire! Câtă liniște sufletească după care am tânjit atât! E doar o bucată din viață, un mic pasaj în versuri care face trecerea spre capitolul următor. E mai mult decât o stare de bine trecătoare. E fericire!

        Alergăm ținându-ne strâns de mână, nu vreau să-ți mai dau drumul niciodată, sunt egoistă, te vreau doar pentru mine zi și noapte, să dansăm în ploaie, să pășim printre mii de flori parfumate, să te prețuiesc toată viața. Doar tu ești tot ce îmi doresc! Îți simt pașii cum te îndepărtezi, nu vreau să pleci! Mai rămâi o zi, mai rămâi o viață!

        Deschid ochii, totul în jur e schimbat, ceva lipsește. Caut ceva, dar nu știu ce cu exactitate. Te caut pe tine, dar nici măcar nu-mi dau seama. Caut o frântură din mine, din ceea ce mă caracterizează și n-am să mă opresc din căutat niciodată. Caut fericirea și, da, o găsesc în fiecare zi puțin câte puțin. E fericire!