Uite-o!

Uite-o!

Uite-o cât e de fericită!

Chiar și pielea îi zâmbește

Sub razele soarelui blând.

Stai, o privești și ochii par să te mintă,

De unde atâta fericire?

Atâta fericire nu are cum să fie sănătoasă,

Nu e, știi tu, e nebună!

Sau doar mai bună fără tine...

E tot ce visai, dar nu vedeai,

Erai prea ocupat, prea îngândurat,

Prea multe socoteli de dat,

Prea multă agitație,

Gesturi lipsite de grație.

Cine e ea?

Parcă nici nu mai știi cum o chema,

Dar simți că e EA.

Fericirea ei te omoară,

Lunile sunt zile și timpul zboară,

Fără regrete, fără noi siluete,

Doar zâmbete false și mii de defecte.

Uite-o!

Îți apare în vis

Exact așa cum a promis;

Radiază de fericire,

Privește în urmă cu iubire,

Poți citi ce vrei direct în a ei privire,

Dar ești prea orb, prea supărat

Că ea e bine și tu nu ai uitat...

De unde vine atâta fericire?

Din suflet, dintr-o nouă iubire?

Din aer, din povești?

Din trecut sau din cine ești?

Râde, cântă, dansează și zboară

Spre o lume în care fericirea nu moare,

Trăiește veșnic printr-o floare rară,

Deși se ofilește, splendoarea nu pălește.

Uite-o! Vine spre tine,

Îți întinde mâna,

Dar stai uitat pe o margine de drum,

Prea complicat să te întorci de unde ai plecat.

Îți zâmbește și te omoară,

Fiecare zâmbet se-nfige-n inimă

Și simți cum te doboară,

E o durere nouă, năucitoare,

Ce nu are leac nici cu o floare rară.

Uite-o! A întors privirea,

Pleacă îngânând cuvinte de dor, demult uitat,

E veselă, e tot ce ai visat!